luni, 16 aprilie 2012

Muzicianul de ocazie in arta lui Robert Doisneau…

Cine a fost Robert Doisneau?

A fost numit fotograful necuvintelor sau al fotografiei ce face mai mult decât 1000 de cuvinte. Este cel care a deschis calea către fotojurnalism, surprinzând instantanee deosebit de expresive prin inedit şi neaşteptat. Fotografiile lui sunt momente unice, irepetabile, ce păstrează şi imortalizează clipa precum reversibilitate a timpului. Cine priveşte aceste fotografii, acum la 100 de ani de naşterea artistului, se poate transpune cu uşurinţă în cadrul surprins la acea vreme, simţind aceeaşi emoţie sub impresieia pe care a simţi-o artistul fixând obiectivul pe acel aspect cu totul neimportant pentru cei care treceau nepăsători pe lângă viaţă.

Doisneau a pornit întotdeauna de la ideea că  "minunile din viaţa de zi cu zi sunt atât de interesante, încât nici un regizor de film nu poate aranja lucrurile neaşteptate pe care le găseşti într-o stradă."  Iar partenerul său alături de care a surprins viaţa pariziană în simplitatea ei complexă, a fost Henri Cartier-Bresson care spunea că ”A fotografia inseamnă a-ţi alinia mintea, ochiul şi inima. Este un mod de viata.”

Muzica e viaţă… şi viaţa e o muzică…


Deşi este greu să rosteşti ceva în faţa acestor imagini, fiecare privitor îşi poate construi propriul gând ce descrie pictural frântura de viaţă surprinsă de artist.

 




Întotdeauna trebuie sa fii pregătit să te desparţi de o  coardă a inimii tale… Ploaia de dinainte n-a reuşit să o atingă, în schimb hazardul ţi-o poate smulge în orice moment de neatenţie…


Drumul vieţii nu poate fi străbătut fără muzică. De ori unde am veni sau ne-am întoarce, muzica cerului ori muzica interioară ca dar al Cerului, este cu noi. Chiar şi când ”plecăm” muzica ne însoţeşte în calea spre Lumină.


Oare ce iubeşte mai mult? Femeia sau violoncelul? Sau pe amândouă deopotrivă… Muzica şi femeia, nu pot să lipsească din viaţa bărbatului. Una fără cealaltă te vor face să pluteşti în derivă pe ape adânci fără să afli acel tărâm al împlinirii.



Când acordeonul este atins de o femeie, viaţa şi muzica par mai atrăgătoare.


Fragilitate contrastanta cu imensul burduf cu clape… şi totuşi, delicateţea şi feminitatea, în ciuda bărbătescului instrument, stârnesc acorduri nebănuite în sufletele sensibile.

Tăcerile şi singurătatea au ca expresie muzica…


Bagaj, hrană, trebuinţe imediate… într-un cuvânt – muzica…


Într-o pustietate numai îngerii pot asculta muzica…


În orice muzician se poate ascunde un mare talent precum Brahms…


Bătrâna flaşnetă în mâinile bătrânului ei flaşnetar… aproape două  secole de muzică… şi mai tânărul gramofon, uimitor pentru cei care nu înţelegeau cum reuşea să cânte o simplă cutie de lemn.

Muzică cultă în taverna din cartier… Contraste pe portativ şi în viaţă…


Viaţa înecată în alcool şi muzică…







Curiozitatea nu ţine cont de ”interdicţii”… doar muzica este expresia libertatăţii spirituale şi de imaginaţie. Ea creează sau recompune sentimente şi trăiri neexprimate în cuvinte, înalţă armonii ale acordurilor interioare, făcând clapele ori coardele să vorbească în locul rostirilor. Vindecă, mângâie, plange ori râde, suspină sau surâde prin vocea lui Dumnezeu ce a pus har în sufletul artistului. Muzica este viaţă, moarte, iubire, destin, dar şi gând înaripat, este elixirul magic ce hrăneşte spiritul, ce vindecă tristeţi, durere, singurătăte, ce rezideşte suflete după apocalipse interioare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu